Se deschid bisericile sau nu? Ce spune ministrul Marcel Vela

05 05. 2020, 08:19

Pandemia de coronavirus a creat foarte multă panică în rândul oamenilor, iar autoritățile au emis reguli stricte pentru a se stopa răspândirea virusului venit din China.

Seara trecută, la Antena 1, Ministrul MAI, Marcel Vela, a vorbit despre deschiderea bisericilor din România, dar și despre nunțile și botezurile la care oamenii își doresc să ia parte, potrivit g4media.ro.

Reprezentanții bisericilor trebuie să se gândească foarte bine la deschiderea lăcașurilor de cult și la evenimentele frumoase pe care oamenii le așteaptă cu sufletul deschis: nunta și botezul. Evident, pentru măsurile de siguranță, oamenii tot nu vor avea voie să fie 500 la eveniment. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că odată deschisă biserica sau orice alt lăcaș de cult, oamenii trebuie să se poarte exemplar, să aibă grijă de sănătatea lor și să aibă mereu mască, pentru a se proteja.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum Biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a declarat Marcel Vela.

El a adăugat că, „dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1000 de persoane. Cred că acest virus ne va schimba. Dacă vine valul doi suntem mai bine pregătiţi. Cred că trebuie să ne vaccinăm”.